Ipocrizie de comedie: Condamnat pentru corupţie, Adrian Severin, o eminenţă din grupul lui Guşă, denunţă… da, aţi ghicit, profunda corupţie

Din câte aud, Cozmin Guşă e foc şi pară pe presa clujeană fiindcă n-a venit să prezinte pe larg manifestarea patronată de el.

Aşa cum scriam la începutul lunii, Cozmin Guşă şi-a înfiinţat un club de gândire, numit Gold, cu onorabili din branşa scornelilor, alături de care face turnee prin ţară, sub pretextul lansării unui însăilat pseudojurnal al războiului din Ucraina. Bănuiesc însă că jurnaliştii de la poalele Feleacului sunt sătui deja de modul în care, de ceva vreme, cei din grupul Gold developează, în favoarea lui Putin, oculte conspiraţii mondiale, aşa că l-au sărit pe Guşă.… Citește mai mult

Am rupt-o în fericire: Cozmin Guşă şi-a înfiinţat club de gândire sau ‘onorabilii’ din branşa scornelilor

Aflu că Cozmin Guşă a înfiinţat Clubul de gândire Gold, care, bănuiesc, odată cu trecerea timpului, se va numi şi Clubul de gândire pro-Putin, ţinând cont de componenţa membrilor, dar si de faptul că în Parlament tocmai a fost desfiinţat grupul de prietenie cu Rusia.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Să începem cu femeile. Conspiraţionista Iosefina Pascal, membră a clubului pomenit mai sus, a fost promovată intens de propaganda rusă în ultimii ani.… Citește mai mult

Adrian Severin, strivit de grija trupelor NATO din România sau ridicolul ridicat la rang de propagandă

E de notorietate retorica antioccidentală a lui Adrian Severin ca şi faptul că declaraţiile sale servesc neabătut propaganda rusă în România – prietenii ştiu de ce. De altfel, scrisoarea deschisă de anul trecut a lui Severin către Vladimir Putin, în care-l implora pe preşedintele Federaţiei Ruse ca nu cumva să includă România pe lista statelor neprietene, i-a încununat opera şi l-a acoperit definitiv de ridicol pe fostul demnitar român.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

La fel de stupidă a fost şi recenta declaraţie a lui Severin pentru Sputnik, agenţia de presă a Moscovei.… Citește mai mult

Adrian Severin şi scrisoarea bombastică către Putin sau ultima mascaradă

Exerciţiu de ridicol cum rar mi-a fost dat să văd: Adrian Severin se bagă în seamă şi îi scrie lui Vladimir Putin. Fostul europarlamentar, care a stat în închisoare pentru luare de mită şi trafic de influență, apelează la mărinimia preşedintelui rus, cerându-i să nu cumva să includă România pe o listă a statelor neprietene. Ca să vezi patriotele naţionale.

(Acest articol a fost publicat în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Într-o scrisoare deschisă adresată lui Putin, Severin îi explică celui din urmă ce şi cum România, Rusia şi restul lumii, demonstrând însă doar că ridicolu-i o etapă în drum spre penibil.… Citește mai mult