Bate vânt de eliberare la Rahova, motiv pentru care, pe Facebook, Codrin Ştefănescu închină alt imn de slavă lui Liviu Dragnea, sub titlul: Te așteptăm acasă, camarade!
(Acest articol a fost postat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)
Ştefănescu se bagă în seamă, dar probabil mai speră că ieşirea lui Dragnea din puşcărie o să facă din fostul secretar al PSD ce-a fost, ba chiar mai mult decât atât. Tot Ştefănescu îl mobilizează bombastic pe Dragnea: E timpul sā te întorci acasā și sā decizi ce și cum! Acum! Ridicol. Din fericire, cel puţin o bună bucată de vreme, Dragnea nu mai poate hotărî nimic legat de interesele lui Ştefănescu în PSD. Chiar nimic. Pe deasupra, nu-i atât de prost (iar la pârnaie chiar a avut timp să mediteze) încât să nu fie marcat şi de o îndelungată experienţă provenită din deciziile proaste şi extrem de proaste luate atunci când se credea marele vătaf.
Şi Sputnik, vocea propagandei ruse, slăveşte de vreo săptămână probabila eliberare a lui Dragnea din puşcărie, dar din alte motive decât ale celui care-l aşteaptă acasa. Agenţia de presă a Kremlinului doreşte să-i arate camaradului, aşa cum îi zice Ştefănescu, cât de mult apreciază Moscova şi acum faptul că Daddy şi-a dat toată siliţa să ne scoată din Uniunea Europeană.
Apropo de penalii alături de care Ştefănescu se vede iar pe culoarele puterii, hop şi influenţăra invectivă Dana Budeanu, o altă adversară declarată a Uniunii Europene. Ea le transmite, tot pe Facebook, sclavilor şi săracilor, aşa cum îi cataloghează pe românii care nu-s făcuţi după chipul şi asemănarea ei, că-i vai de capul lor – că aşa le trebuie dacă au votat fără penali în funcţii publice.
Adânc. Chiar Abisal aş putea spune, fiindcă, e de notorietate, prostia Danei Budeanu are oroare de anonimat, iar inepţiile ei le eclipsează, de multe ori, chiar şi pe cele ale lui Ştefănescu.