Fantasme: Simion se întreabă dacă nu cumva seamănă cu Zelenski, Oana Zăvoranu e pregătită, iar Dăncilă revine

George Simion se întreabă retoric dacă nu cumva seamănă cu Volodimir Zelenski, pentru că, susţine el, aşa zic unii. Tot Simion afirmă că, de fapt, el n-ar vrea să semene cu preşedintele Ucrainei. Cred că poate sta liniştit, n-are cum nici dacă-i veşnic. Încet, încet, mă dumiresc în ce fel de bulă trăieşte el, mai ales că viaţa unui lider maxim al AUR lipsită de utopie poate deveni de-a dreptul sufocantă. Îl încurajez însă. El a simţit ceva, dar seamănă mai mult cu Putin şi deloc cu Zelenski.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

În timp ce Simion se întreabă dacă are ceva din Zelenski, starleta Oana Zăvoranu pare hotărâtă să intre din nou în politică, chiar mai dihai decât pe vremea în care o susţinea Vadim Tudor. Adică ar vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. Ba chiar afirmă: Sunt pregătită să conduc cu cap ţara asta. M-am liniştit: bine că nu cu picioarele.

Nu doar Oana Zăvoranu ne vrea binele, ci şi Viorica Dăncilă. Fostul premier se întoarce în politichie pentru, zice ea, a crea consens, renunţând, nici prietenii nu prea ştiu de ce, la generoasa sinecură de la BNR. Deocamdată, Dăncilă s-a înscris în Partidul Națiune Oameni Împreună, despre care nu ştim mai nimic. Sau doar că, deşi naţiuneoameniîmpreună sunt cuvinte mari, care sună bine, alăturarea lor în denumirea respectivului partid se potriveşte exact ca nuca-n perete.

În rest, da, trist şi obositor sau umorişti fără umor. Dar mai ales ce bine că există lumi paralele: lumea lor şi lumea noastră.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns