Combina muzicală a lui Dem Rădulescu, o chestiune de siguranță națională

Fragment din volumul  Sex, spionaj şi poliţie politică în Epoca de Aur pe care l-am publicat în trei ediţii – primele două la Amazon; ultima, în 2019, la ePublishers (n.a.)

Marele actor Dem Rădulescu nu era nici pe departe un dușman al regimului comunist. Însă a generat o problemă de „siguranță națională” după ce a cumpărat, din Germania Federală, ditamai combina muzicală, în valoare de 6.000 de mărci, sumă considerabilă la acea vreme.

Septembrie 1979. Înaintea unui turneu în Ungaria și în Berlinul Occidental, securitatea internă a convocat colectivul teatrului Lucia Sturdza Bulandra pentru o ședință de „pregătire contrainformativă”.… Citește mai mult

În timp ce Gheorghe Dinică trăgea o dușcă pe scenă, ofițerii poliției politice deveneau „cronicari teatrali”

Fragment din volumul  Sex, spionaj şi poliţie politică în Epoca de Aur pe care l-am publicat în trei ediţii – primele două la Amazon; ultima, în 2019, la ePublishers (n.a.)

Atunci când marele actor Gheorghe Dinică repeta pentru o piesă nouă, agenții serviciului secret erau în sală și nu pierdeau nici o replică. Iar dacă Dinică „depășea textul piesei”, ca să citez expresia din documentele Securității, poliția politică intra în alertă maximă. De multe ori, ofițerii deveneau „cronicari teatrali”. De pildă, în opinia lor, reprezentanții puterii comuniste n-aveau cum să fie „decăzuți, bețivi și gângavi, batjocorindu-se astfel omul politic care-l reprezintă”.… Citește mai mult

Petrecerea burlacilor sau cum se hlizeşte George Simion atunci când vorbeşte despre propria nuntă

Tocmai când era să închid un podcast publicitar marca EVZ, legat de nunta lui George Simion, constat că atât liderul maxim de la AUR, cât şi Ionuţ Cristache, fost teleast la TVR, izbucnesc excesiv în râs. De ce, e greu de spus, mai ales că nimic din discuţia lor nu motiva exuberanţa veseliei care-i lovise brusc.  

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.rosite cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Are Simion un simţ al umorului atât de dezvoltat încât să râdă de apropiata sa nuntă, transformată chiar de el într-o campanie de marketing politic, eveniment catalogat de presă drept unul inspirată după nunta lui Corneliu Zelea Codreanu din 1925?… Citește mai mult

Ioana Timofte, nepoata unui fost şef SRI, plătită de stat de patru ori mai mult decât preşedintele sau graiul disprețului în noua noastră orânduire

Pensiile speciale şi sinecurile enorme de la stat pe care guvernanții, indiferent de culoarea politică, se fac că nu le văd, reprezintă cea mai teribilă umilire la adresa majorităţii românilor, iar cazul Ioanei Timofte este o nouă filă la dosarul cu mii de pagini al uriaşei bătăi de joc.  

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.rosite cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Chiar dacă nu o recomandă nici vocea, nici talentul, Ioana Timofte, angajată la stat, are un salariu de patru ori mai mare decât al lui Klaus Iohannis.… Citește mai mult

Cozmin Guşă faţă cu propaganda vidului: Ca de obicei, a aflat, dar a înțeles greșit

S-a terminat războiul, trâmbiţează Cozmin Guşă pe pagina sa de FB, cu gândul, neîmpărtăşit, la ce ar putea fi pacea rusească. Adică pacea pe care şi-ar dori-o Kremlinul, concretizată prin dispariţia Ucrainei ca stat, cu toate consecinţele catastrofale în plan umanitar ce pot decurge de aici.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.rosite cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Zelenskiy va fi anunțat azi că va trebui să-și schimbe partitura (adică să cedeze teritorii – n.m.),… Citește mai mult

„Să fie lumină” s-a adresat instanţei ca să oblige BOR la transparenţă în ce priveşte banii de la stat şi a câştigat. Ce va urma, asta-i întrebarea

Întortocheate pot fi căile Domnului. Nu mai puţin sinuoase mi se par şi cele care ţin de aplicarea hotărârilor judecătoreşti, mai ales atunci când e vorba despre Biserică. Aşa că, deocamdată, e greu de spus dacă Biserica Ortodoxă Română (BOR) chiar va răspunde la întrebări în baza Legii 544, aşa cum a decis instanţa

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.rosite cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Pe scurt, platforma Să fie lumină s-a adresat instanţei ca să oblige BOR la transparenţă în ce priveşte banii primiţi de la instituțiile de stat.… Citește mai mult

Tratat cu „indispreţ”, şeful filialei AUR din Germania a devenit ofensiv la adresa la Simion şi Târziu sau aceşti agramaţi care fac politică

Dintr-o scrisoare deschisă, lungă şi agramată aflu că seful filialei AUR din Germania, un tânăr pe nume Dacian Mariș, îşi dă demisa din AUR. Totodată, el declanşează un atac frontal la adresa lui George Simion, liderul maxim, şi a lui Claudiu Târziu, numărul doi în partid.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.rosite cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

De ce? Ei bine – după cum ne spune suveranistul Dacian din Germania, deja convins că AUR nu este ceea ce credea el că vrea să fie -, lui Simion i s-a suit şefia la cap, iar Claudiu Târziu l-a tratat cu indispreț.… Citește mai mult

Dorneanu şi-a început cariera ca procuror, în comunism, şi o încheie ca judecător care proferează invective la adresa presei: Să mă…

Valer Dorneanu, până ieri preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR), a fost înregistrat în timp ce înjura presa.

Ieri, Dorneanu a sunat înapoi un ziarist de la Libertatea, care îi ceruse un punct de vedere, fără să-şi dea seama că la telefon se aude tot ce discută cu o angajată a CCR. La un moment dat, fostul preşedinte al CCR, nervos fiindcă subalterna i-a atras atenţia că ar putea avea probleme cu presa, dacă nu semnează nişte documente, a spus: Să mă pupe, să mă pupe în fund presa, că am destule necazuri.… Citește mai mult

Aflarea în treabă a Vioricăi Dăncilă sau despre cei care n-au săpat niciodată şanţuri, dar ţin teoria lopeţii

Amplu, dar inutil exerciţiu de aflare-n treabă. Iată că Viorica Dăncilă se întoarce, ba chiar vorbeşte la o dezbatere organizată la Parlament de o fundaţie, CRED (despre care nu se ştie mare lucru, reprezentată de eternul Teodor Meleşcanu), şi de Academia Română, o instituţie a somnului civic, după cum tocmai o cataloga un gazetar. Subiectul: provocările globale şi geostrategice.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.rosite cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Ce legătură există însă între Viorica Dăncilă şi provocările globale, mă refer în primul rând la invazia rusă în Ucraina, n-am aflat fiindcă Dăncilă a spus fix nimic în spiciul ei de lemn, dar, atenţie!,… Citește mai mult

Admiraţia lui Ion Cristoiu faţă de Vladimir Putin l-a cam orbit: Nu mai vede pădurea din cauza copacilor

Un nou exerciţiu de admiraţie nemărginită a lui Ion Cristoiu faţă de Vladimir Putin l-a făcut pe gazetar să tune şi să fulgere la adresa jurnaliştilor de pretutindeni într-un material video intitulat: Vladimir Putin se teme că Rusia va fi țapul ispășitor al foametei din lumea a treia. Ca să vezi câtă grijă ar avea omul de la Kremlin de bunăstarea Africii. Fie vorba între noi, apropo de respectivul titlu, îl interesează pe Putin povestea cu foametea şi lumea a treia tot atât cât mă interesează pe mine lăcustele violet de pe Marte.… Citește mai mult