Amor fierbinte, spionaj, răsturnări de situație, operațiuni de pedepsire a defectorilor Securităţii în care a fost implicată „Cosa Nostra”. Cazul agentului FELIX, cel care a jucat pe muchie de cuțit ca să o aibă lângă el pe Vasilica Teodoru, „femeie de moravuri ușoare”, cum o numea Securitatea, poate sta oricând la baza unui film de acţiune.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat în anul 2009 un document legat de agentul FELIX și spionajul românesc, în care apărea doar numele său conspirativ. Însă știam încă din 1997, după ce am văzut mai multe documente scoase la iveală de către Mihai Pelin din arhivele Securității, că spionajul românesc îi atribuise acest nume de cod lui Alexandru Scărlătescu. Povestea sa este una fabuloasă.
După război, deși foarte tânăr, Scărlătescu se implică într-o afacere dubioasă cu piei de vită, dar atunci când și-a dat seama că poliția îl urmărea, a fugit din România în Austria. Acolo, s-a combinat cu o evreică, scăpată ca prin minune dintr-un lagăr nazist de exterminare. Apoi, cei doi au trecut în Germania Occidentală și s-au stabilit într-o colonie destinată refugiaților, unde tânărul Scărlătescu șterge urmele oricărei legături cu țara natală, pentru că, prin intermediul prietenei sale, obține de la șeful coloniei actele unui evreu decedat. Așa că, peste noapte, fugarul devine Fred Kolman. Tot în Germania, cei doi s-au căsătorit, iar ulterior au plecat în SUA, la rudele soției.
Sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70. În străinătate, ba chiar și România, se credea că regimul de la București dorește să iasă din înghețul comunist. Acesta ar fi fost și motivul pentru care Kolman-Scărlătescu revine în țară ca turist. La București, el o cunoaște pe Vasilica Teodoru, de care s-a îndrăgostit nebunește. Asta și pentru că mariajul din SUA mergea din ce în ce mai rău din cauza faptului că soţia lui Kolman era o femeie puternic marcată de ororile trăite în lagărul nazist.
De cum a ajuns în țară, Securitatea l-a luat în observație pe cetățeanul american, ba chiar i-a deschisese un dosar de urmărire, crezându-l spion, dar n-a aflat nimic compromițător.
Așa că agenții care-l filau pe Kolman consemnau doar petrecerile fastuoase pe care bărbatul i le oferea Vasilicăi Teodoru la București, Sinaia, Predeal ori pe litoralul Mării Negre. Apoi, în 1974, cade pară mălăiață: Alexandru Scărlătescu, alias Fred Kolman devine agent al Securității sau cel puțin așa credeau șefii centralei de la București.
Racolarea s-a petrecut după ce, folosind un pașaport falsificat grosolan, Scărlătescu încercase să o scoată din țară pe Vasilica Teodoru, însă, la punctul de frontieră Vama Veche, Securitatea a pus capăt aventurii celor doi. Din câte știu, interogatoriile n-au fost dure, dar prevesteau mari necazuri pentru cel acuzat de complicitate la trecere frauduloasă de frontieră. Așa că acesta acceptă propunerea de-a colabora cu românii. Ulterior, Kolman a fost trecut în ograda Direcţiei de Informaţii Exterene, devenind agent al spionajului românesc în SUA. Numele său de cod: FELIX.
De numele lui FELIX sunt legate mai multe operațiuni ale Centralei de la București care aveau ca scop depistarea defectorilor români – ofițerii DIE dezertori. Unul dintre aceștia a fost Constantin Răuță, ofiţer al Securităţii, care în 1973 a cerut azil politic în SUA. Gestul său, catalogat de către autoritățile de la București drept înaltă trădare, i-a adus condamnarea la moare. Securitatea ținea morțiș ca sentința să fie executată, așa că i-a cerut lui FELIX să angajez doi pistolari din Cosa Nostra. Era vehiculată și suma: cam 40 de mii de dolari pentru trimiterea lui Răuță în lumea celor drepți. Foarte mulți bani pentru acea vreme, iar ipoteza că șefii de la vârful spionajului intenționau să ciupească din banii „killerilor” poate fi luată în seamă. Însă Ceaușescu a contramandat operațiunea în ultimul moment.
Refuzul liderului de la București de-a aproba asasinarea lui Răuță, pe care iniţial o ceruse, reiese clar dintr-un document publicat de CNSAS în 2009, care conține și alte informații importante legate de cazul agentului FELIX. Este vorba despre un raport al generalului Gheorghe Manea, din 22 martie 1979.
«Felix» a plecat după acesta (Răuţă – n.m.) în SUA (scria Manea) și a început să acționeze pentru realizarea sarcinii […] ne-a făcut și o comunicare, conform celor stabilite în planul de legătură, din care rezultă că a luat legătura cu organizația mafiotă și că urmează a se acționa asupra lui Răuță. Am raportat această situație g-ral col. N. Doicaru și a doua zi am primit de la dânsul un telefon (pe telefonul scurt) în care mi-a comunicat următoarele (redau textual): «Mă aflu la cabinetul tovarășului președinte al R.S. România, de aici îți telefonez. Am ieșit chiar acum de la dânsul. N-a aprobat să se acționeze asupra lui Răuță. Ia imediat măsuri și anunță-l pe FELIX ca să nu mai acționeze asupra lui Răuță. Ești răspunzător de executarea acestui ordin».
După cum se vede, Ceaușescu a dat dovadă atunci de ceva înţelepciune. Dacă spionajul îl asasina pe Răuță, un agent prea puțin important, liderul de la Bucureşti dovedea o prostie crasă. S-ar fi aflat în fața unui scandal internațional de pomină. Firește, n-a fost vorba despre „umanismul socialist”, ci doar despre oarece pragmatism dictat de conjunctură. Pentru că însuşi Ceaușescu a cerut suprimarea lui Răuță. Din nota generalului Manea mai aflăm o informație deosebit de importantă. Kolman-Scărlătescu i-a mărturisit lui Manea, în iunie 1978, chiar înainte de fuga în SUA a generalului Ion Pacepa, fost şef sef adjunct al spionajului românesc, că luca pentru CIA – angajat civil cu un salariu de aproximativ 3.000 de dolari pe lună. Tot el îi dezvăluia generalului Manea, surprins de sinceritatea neașteptată a spionului, și faptul că este un „combinator” al serviciului de informații american, iar relațiile pe care le avea cu mafia, încă de la sfârșitul anilor ’50, au fost adâncite tot din însărcinarea CIA.
FELIX mai susținea că lucrează într-o secție care se ocupa și de compromiterea unor personalități politice (americane sau străine) ori de lichidarea fizică a unor oameni. Adică, el ar fi fost cel care aducea ținta în „bătaia puștii”. Agentul afirma atunci că acceptă în continuare colaborarea cu românii, dar atenționa Centrala de la București că, de fapt, nu poate obține informații militare ori legate de politica externă a SUA, pentru
că nu dispunea de asemenea posibilități. O poveste ruptă dintr-un film cu spioni,
Ulterior, atunci când Manea i-a spus lui Kolman–Scărlătescu că Pacepa, care îi cunoștea fișa de la DIE, a dezertat, omul a suferit un șoc. Alb la față, a mai putut spune: Domnule, de ce mi-a fost frică n-am scăpat. Apoi, la finalul discuției cu Manea, FELIX anticipează etapele prin care va trece Pacepa în SUA, cum va fi interogat și păzit, trăgând concluzia că nu prea există șanse
ca Securitatea să ajungă la dezertor.
Cu ani în urmă, atunci când am scris primul articol despre agentul FELIX, înainte de momentul în care CNSAS a publicat informații noi legate de spion, credeam că pot descifra acest caz în mare parte. Însă, după apariția notei lui Manea, realizez că lucrurile sunt mult mai complicate. Cu cât au ieșit la iveală mai multe documente legate de această afacere de spionaj, cu atât a devenit mai nebuloasă. Kolman-Scărlătescu s-a lăsat de bună voie racolat de Securitate? A fost cu adevărat anchetat de către americani, după dezertarea lui Pacepa, pentru că ar fi lucrat cu românii? – așa cum arătau documentele Securității studiate de către Mihai Pelin. Sunt întrebări la care încă nu se poate răspunde.
Însă, cu siguranță, cel mai mare mister este legat de „spovedania” bruscă a lui FELIX în fața generalului Manea, fără un motiv întemeiat, chiar înaintea fugii lui Pacepa, o perdea de fum care poate provoca orice scenarist.