Politichie de doi bani: George Simion se foloseşte de un copil de 6 ani ca să stigmatizeze adversarii politici

Un copil, cam de 6 ani, este filmat în timp ce clamează de la tribuna Camerei Deputaţilor versuri agresiv-patriotarde la adresa clasei politice din România. În spatele strofelor se ascund însă minciuni grosolane şi populism de cea mai proastă factură. De pildă, copilul deformează grav realitatea cu afirmaţii legate de faptul că românii ar fi înfometaţi ori că politicienii ne-ar fi distrus credinţa, limba, stema, tricolorul.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Cum a ajuns un copil să fie filmat în timp ce stigmatizează partidele politice româneşti şi viaţa parlamentară, folosind un limbaj incalificabil pentru vârsta lui, adoptat însă de liderii AUR în disputele cu toţi cei care-i contestă (ce coincidenţă!),… Citește mai mult

Votanţii lui George Simion, implicit ai madamei Şoşoacă, îşi pierd încrederea în Rusia lui Putin după invadarea Ucrainei

Invazia rusă în Ucraina a prăbuşit încrederea unor români, printre care se află şi votanţii AUR, în Rusia lui Vladimir Putin.

Dacă în 2021, încrederea românilor în Rusia era de 16-18%, datele mai multor sondaje de opinie realizate de INSCOP arată în 2022 un procent de doar 7,5%.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Referitor la votanţii lui George Simion, înainte de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, peste 20% dintre ei aveau încredere multă și foarte multă în Rusia.… Citește mai mult

Fantasme: Simion se întreabă dacă nu cumva seamănă cu Zelenski, Oana Zăvoranu e pregătită, iar Dăncilă revine

George Simion se întreabă retoric dacă nu cumva seamănă cu Volodimir Zelenski, pentru că, susţine el, aşa zic unii. Tot Simion afirmă că, de fapt, el n-ar vrea să semene cu preşedintele Ucrainei. Cred că poate sta liniştit, n-are cum nici dacă-i veşnic. Încet, încet, mă dumiresc în ce fel de bulă trăieşte el, mai ales că viaţa unui lider maxim al AUR lipsită de utopie poate deveni de-a dreptul sufocantă. Îl încurajez însă. El a simţit ceva, dar seamănă mai mult cu Putin şi deloc cu Zelenski.… Citește mai mult

George Simion, dramoleta remuşcării în Parlament: Îmi cer scuze că l-am apucat de ureche

Felul în care George Simion joacă dramoleta mustrării de conştiinţă, interpretând din nou o arie a pocăinţei în Parlament, mi s-a părut un vârf al făţărniciei.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

La 22 martie, George Simion, liderul AUR, l-a tras de ureche pe Iulian Bulai, deputat USR, chiar în timp ce filma momentul agresării. Apoi, plin de satisfacţie, a spus: Bine am făcut că l-am urecheat. Ulterior, Simion a difuzat filmarea făcută cu telefonul său, care a ajuns la RTV, dar şi pe YouTube, ca să-şi arate muşchii în faţa enoriaşilor şi, fireşte, ca să-l umilească pe deputatul USR.… Citește mai mult

Exaltare: Putin, globaliştii şi sclipitoarele aiurări ale lui Sorin Lavric, ideologul AUR

Sorin Lavric, dreapta, alături de corifeii Claudiu Târziu şi George Simion

Sorin Lavric, considerat ideologul AUR, în pofida faptului că acest partid nu pare a avea nici măcar ideologia galeriei unei echipe de fotbal, are momente de aiurări sclipitoare, greu de ignorat.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Într-un interviu promoţional oferit unei ziariste şi postat pe un site favorabil AUR, Lavric dezvoltă un exaltat discurs despre lumea de mâine, pe care o profeţeşte ca pe una capturată de un supra-stat federal cu un singur parlament, un singur guvern, cu un singur președinte.… Citește mai mult

Sfidarea: Universul paralel al lui George Simion concurează cu al ministrului rus Serghei Lavrov

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a declarat: Nu am atacat Ucraina, ca să nu avem niciun dubiu legat de faptul că realitatea Kremlinului e total diferită de a majorităţii oamenilor de pe această planetă. Iată însă că şi lideri politici de mai mică importanţă născocesc lumi paralele după modelul Lavrov, prietenii ştiu de ce.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

De pildă, la noi, George Simion, copreşedinte AUR, scria pe FB – nu atacului pe care Bruxelles-ul și Moscova l-au declanşat asupra ţărilor din Europa Centrală și de Est.… Citește mai mult

Pretextând că vrea să-l dea jos pe Iohannis, Simion încearcă să afle dacă poate bloca Bucureştiul

Poate sau nu George Simion şi camarazii săi să blocheze Capitala. Este o întrebare pe care, cu siguranţă, şi-o pun mulţi, mai ales în contextul războiului pe care Rusia l-a declanşat în Ucraina, ajuns deja foarte aproape de graniţa României, prin ocuparea insulei Şerpilor de către armata rusă.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Înainte mergeam cu autocarele, da amu ne-o rugat George (Simion, n.r.) să mergem cu maşinile mici, ca să fim cât mai mulţi şi să blocăm cât mai multe artere în Bucureşti, spune unul dintre organizatorii AUR Maramureş ai mitingului de la Bucureşti, citat de Libertatea.… Citește mai mult

Agresivitatea ţâfnosului George Simion sau refugiul incompetenţei

George Simion, lider al AUR, l-a agresat, chiar la tribuna Parlamentului, pe Virgil Popescu, ministrul Energiei, în timp acesta din urmă îşi ţinea discursul din cadrul dezbaterilor legate de moţiunea simplă împotriva sa.

Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Faptul că Simion, deputat AUR, s-a dus provocator la tribună, l-a smucit şi s-a înfipt cu agresivitate în ministrul Popescu este fără precedent în activitatea postcomunistă a legislativului.

De când a intrat în Parlament, activitatea liderul AUR a fost legată doar de scandaluri de pomină.… Citește mai mult

Victor Ciutacu ridică în slăvi strănutul lui George Simion

După cum se ştie deja, AUR a îndemnat simpatizanţii să alcătuiască o listă neagră cu ziariştii şi publicaţiile care le consideră ostile, în buna tradiţie a unor partide extremiste de tristă amintire, motiv pentru care asupra formaţiunii politice conduse de George Simion şi Claudiu Târziu s-au abătut, pe bună dreptate, acuzaţii grave. Iată însă, s-a ivit un apărător – Victor Ciutacu. Cel din urmă sugerează, conform site-ului RTV, că Simion doar a strănutat spre nişte ziarişti, care s-ar fi speriat.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.roCitește mai mult

George Simion, de la palma peste ceafă la cerneala de pe faţă

Ieri, la Botoşani, George Simion l-a lovit cu palma peste ceafă pe un tânăr care a refuzat să-i strângă mâna. Nu dai (mâna – n.m)?, pare să-i fi zis Simion, în timp ce palma i-a plecat spre capul tânărului, după cum se vede în imagini. Comportamentul de vătaf al celui care conduce AUR l-a inspirat şi pe cameramanul său. La scurt timp, acesta din urmă, imitându-l pe şeful cel mare, a lovit, tot cu palma, capul unei femei, sub pretextul că ea ar fi intrat în cadru în timp ce-l filma pe camaradul suprem.… Citește mai mult