Adrian Năstase năzuieşte să-l numim: Reabilitatu’

Văd că onoarea nereperată a lui Adrian Năstase simte nevoia unei reabilitări, aşa că fostul premier a depus o solicitare la ICCJ în acest sens.

În condiţiile în care s-au împlinit toate condiţiile prevăzute de lege, am depus astăzi, la instanţă, solicitarea de reabilitare judecătorească, a scris Năstase pe blogul său, convins că recuperarea reputaţiei îl poate plasa cel puţin în antecamera unei glorii la care pare că încă visează.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Reabilitarea judecătorească i-ar permite lui Adrian Năstase, până acum singurul premier condamnat, să scape de restricții şi să revină în politichie, redobândindu-și dreptul de a alege și de a fi ales.… Citește mai mult

Tupeu bogat, bun simţ sărac: Activiştii presei comuniste şi delatorii Securităţii vor să „restabilească democraţia”. Adrian Năstase îi girează

De la stânga spre dreapta: Adrian Năstase, Cornel Nistorescu, Andrei Marga. Foto: Cotidianul

Am rupt-o în fericire! Ne-am pricopsit cu o declaraţie şi un grup format din foşti stâlpi ai presei comuniste şi delatori ai Securităţii. Pentru ei garantează însuşi Adrian Năstase, iar eu constat, încă o dată, că tupeul bogat se naşte dintr-un bun simţ sărac.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Deunăzi, Cotidianul, controlat de Cornel Nistorescu, a lansat o carte – texte mai noi ori mai vechi din respectiva publicaţie.… Citește mai mult

Atunci când nu se dă burlesc cu Şoşoacă, se bagă aroganţa lui Adrian Năstase, fie ea şi de la naftalină

N-a ieşit nici măcar de-o ştire cât de cât explozivă din mitingul celor care au protestat împotriva vaccinului obligatoriu, în pofida faptului că nimeni nu îi obligă să se vaccineze. Singura care a numărat zeci de mii români în stradă, chiar dacă protestul de marketing al antivacciniştilor n-a strâns nici vreo 1500 de oameni în toată ţara, a fost Şoşoacă.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Şi, dacă Diana Ivanovici-Şoşoacă stă prost cu număratul şi n-are cu ce să bată câmpii la Antena3, devreme ce oamenii continuă s-o ignore şi nu ies în stradă cu zecile de mii, cum îi îndeamnă ea de multă vreme, a fost scoasă de la naftalină niscai aroganţă marca Adrian Năstase.… Citește mai mult

Pe bună dreptate, pe vremea lui Dragnea se striga: Fără penali! Acum, demnitarii sunt cei recomandaţi de penali

Pe vremea lui Liviu Dragnea, Opoziţia striga, pe bună dreptate: Fără penali în funcţii publice! Fostul lider al PSD, distanţat acum la Rahova, era primul vizat. Altul – Darius Vâlcov, consilier al Vioricăi Dăncilă, ca să dau doar două exemple. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, dar nu neapărat în bine – fosta opoziţie, aflată acum la putere, aşează în funcţiile de demnitari persoane recomandate de penali şi nu-i o figură de stil.

(Acest articol a fost postat iniţial în insolent.roCitește mai mult

Năstase, amnezie totală despre fulminanta ascensiune a lui Truică, fostul său şef de cabinet, tocmai condamnat în dosarul Ferma Băneasa

Adrian Nastase sustine conferinta Viitorul lui Nicolae Titulescu, duminica, 14 iunie 2015, Craiova.

În loc ca Adrian Năstase, cel care îşi dă cu părerea despre toate subiectele arzătoare, să ne vorbească despre Remus Truică, fostul său şef de cabinet, tocmai condamnat în celebrul dosar Ferma Băneasa, debitează prelegeri plictisitoare despre sfânta Constituţiune.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Adrian Năstase, mai bine povesteşte-ne despre mărirea şi decăderea miliardarului de carton Truică, în jurul căruia s-a făcut atâta vâlvă, dacă tot însăilezi trei vorbe pe blog despre dosarul Ferma Baneasa doar ca să sugerezi că ai fost condamnat pe nedrept în dosatul Zambaccian.… Citește mai mult

Dacă tot semna mai mult decât citea, Adrian Năstase putea să afle că trecutul nu se prescrie, indiferent cine câştigă alegerile

Atunci când nu râd de prostiile pe care le debitează Dana Budeanu, mă amuz cu panseurile lui Adrian Năstase.

(Acest articol a fost postat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Fostul premier ne îndeamnă să-i dăm un vot de neîncredere lui Klaus Iohannis. Adică, la 6 decembrie, să votăm cu PSD, care, fireşte, va fi ce ştim c-a fost, ba chiar mai mult decât atât.

De aceea, vă indemn, incă o dată, mergeti la vot, intelegand că prin votul vostru veti da si un vot de neincredere pentru Iohannis, scrie Năstase pe blogul său, în cel mai pur stil şcolăresc, convins însă că subtilitatea sa ofensivă face valuri.… Citește mai mult

Ridicol fără frontiere: Propaganda rusă ni l-a hărăzit pe Adrian Năstase preşedinte

În timp ce Maia Sandu câştigă alegerile în faţa actualului preşedinte pro-rus Igor Dodon, propaganda rusă minimalizează momentul, dar pare preocupată de viitorul României. În consecinţă, Sputnik, vocea Kremlinului, ne spune imperativ: ar fi musai să aveţi un preşedinte suveranist şi un guvern aşijderea. E de notorietate că, în viziunea propagandei ruse, suveranist înseamnă, de fapt, o persoană foarte ataşată Kremlinului, aşa că nu insist.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzuarat de Facebook din motive încă necunoscute)

Culmea e că suveranistul destinat nouă într-un viitor apropiat de propaganda rusă este nimeni altul decât eternul şi fascinantul Adrian Năstase, omul care până în prezent a numărat 500 de zile de detenţie în urma a două condamnări pentru corupţie.… Citește mai mult

Stafia Securităţii ne bântuie, rânjeşte şi se aşează din nou pe soclu: James Bond, un tâmpit pe lângă Mihai Caraman

Faptul că Florian Banu, care se vrea istoric, spală fosta Securitate cu lozinci şi mult detergent, nu e un lucru nou. Au făcut-o mulţi din 1989 încoace. Abisal e faptul că Banu dă sfaturi actualilor ofiţeri de informaţii, ba chiar îi îndeamnă să aibă drept model un agent român care spiona, de fapt, pentru un alt steag, mai precis pentru cel sovietic. Este vorba despre Mihai Caraman (în foto deschidere, umăr la umăr cu Adrian Năstase), ofiţer al fostei Securităţi, şeful a ceea ce presa franceză a numit: Reţeaua Caraman.… Citește mai mult