Sorin Lavric, ideologul AUR, care spunea că s-a sfătuit cu Gabriel Liiceanu dacă să între ori nu în SRI, vrea acum un jihad ideologic

Sorin Lavric, catalogat drept ideologul AUR, partidul care tocmai a reuşit să intre în Parlament într-un mod care ţine mai repede de paranormal decât de politichia reală, susţinea că s-a sfătuit cu Gabriel Liiceanu dacă să se angajeze ori nu în SRI. Păi dacă omul a vrut niscai intelligence, înseamnă, cel puţin, că era convins de calităţile sale de agent secret. Culmea e că tot el declara la TVR că-i un mizantrop, ceea ce îl îndepărtează destul de mult de profilul unuia care doreşte să lucreze în SRI.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

După ce AUR a obţinut un scor surprinzător la parlamentare, stârnind deja multe discuţii, Lavric, aflat acum în posesia mandatului de senator, îi îndemnă pe cei care-i numeşte intelectuali de dreptate să se alăture partidului său, socotit deja unul extremist, dar şi unui jihad ideologic care să aibă drept scop dislocarea celorlalte partide din Parlament.

…Pentru noi începe un război ideologic al cărui deznodământ va sta in înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile (…) Am obosit să ne prefacem că luăm în serios minciuna socialismului venit de la Bruxelles (…) Aşezaţi-vă cîteva minute în voi înşivă: ce vreţi? Noi nu vrem puterea, căpătuiala sau gloria. Știm că vom muri, iar gîndul acesta ne dă o ținută. Noi vrem o Românie sub spectrul lui Hristos. Dacă vreţi la fel, nu se poate să nu ne întâlnim…, scrie Lavric într-un articol patetic de mulţumire la adresa alegătorilor, publicat de r3media.ro.

Nu ştiu la ce martiriu purificator se referă Lavric în manifestul său negru, cu accente neo-legionare, dar, cu siguranţă, textul ne arată cât e de uşor să cazi în ridicol, fie şi unul mistic.

Până ce ne vom lămuri dacă Sorin Lavric scriitor, filosof, publicist, profesor universitar şi președinte al Senatului AUR chiar vrea să disloce toate partidele din parlament pentru ca al său să rămână unicul, intrînd în conflict cu multe legi, ştim că a spus, la TVR, într-un dialog cu Eugenia Vodă, că, înainte de-a lua hotărârea să intre în SRI, s-a consultat cu Liiceanu, pe care-l numea – profesorul meu. Însă cel din urmă l-a sfătuit să nu facă acest pas în ruptul capului. Apoi, după ce ar fi renunţat să se angajeze la serviciul secret, Lavric a devenit redactor la Humanitas. Probabil că se va vorbi, cel puţin în perioada următoare, atât de mult de AUR încât Liiceanu va avea o reacţie legată de Lavric şi episodul cu SRI- poate chiar ne spune de ce, în ’95, i-a stopat cariera de agent secret.

Deja se vehiculează foarte multe scenarii legate de intrarea AUR în Parlament cu 10%. Cum miracole nu există în politică, mai ales că acum un an respectiva mişcare, anunţată drept una extremistă, nici nu se născuse bine, iar în urmă cu două luni, la locale, AUR nu depăşise 1%, cred că cel mai important ar fi să se ia urma banilor de care a beneficiat partidul în campanie. Am putea avea nişte răspunsuri. Dar asta n-o pot face ziariştii. Şi nu vreau să spun nici pe departe că fondurile folosite în campanie de AUR ar fi ilegale, ci doar că 10% e un procent care ridică multe semne de întrebare.

În rest, îi aştept pe analiştii politici ai naţiei să dezbată pe larg ce legătură poate exista, de pildă, între un intelectual precum Lavric, care ar vrea să calce pe urmele lui Nae Ionescu, şi personaje de operă bufă ca Şoşoacă ori generalul Chelaru, dar, mai ales, ce-i poate aşeza la aceeaşi masă.

Citeşte şi: De la inepţiile Vioricăi Dăncilă la istericalele madamei Şoşoacă

Lasă un răspuns