Home » Special

Mircea Dinescu „a căzut în misticism” şi, la rândul său, a comunicat cu Sfântul Duh VEZI IMAGINI

30 March 2011 No Comment Autor:

În urmă cu trei ani, Curtea de Apel Alba admitea contestaţia IPS Andrei Andreicuţ împotriva deciziei de poliţie politică primită de la CNSAS. Atunci, Andreicuţ a spus: „Îl rugăm pe Dumnezeu să-i ierte pe membrii CNSAS, iar dacă mai au o urmă de conştiinţă, să-şi ceară scuze”. Replica nu a întârziat. După aflarea deciziei Curţii de Apel, Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat: „Iertarea nu e un păcat. (…) Judecătorii au căzut în misticism şi au comunicat cu Sfântul Duh care le-a spus să-l ierte pe episcopul Andrei Andreicuţ”. Surprinzător, deunăzi Dinescu şi-a schimbat radical părerea şi a declarat: „A câştigat în instanţă şi cred că a avut dreptate. (…) Din câte îmi amintesc, Andreicuţ a fost un caz atipic. Faţă de alţi preoţi, nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat. Din câte îmi amintesc, a fost o poveste cu un student pentru care intervenise. Securitatea l-a ameninţat cu închisoarea, iar Andreicuţ a semnat angajamentul de colaborare ca să scape”.

Tot în urmă cu trei ani publicam în „Gardianul” articolul „Atentat la altare sub masca demascării propagandei antiromâneşti”. Atunci arătam, fără a dori să devin avocatul preoţilor care au colaborat cu Securitatea, că respectiva chestiune trebuie privită din toate punctele de vedere şi apoi, în cunoştinţă de cauză, bine cântărită. Mai ales că CNSAS dăduse un verdict infirmat de instanţă. Nu doar cazul Andreicuţ este unul paradoxal. Mulţi alţi preoţi ori pastori, agăţaţi de Securitate în anumite momente, figurează în arhivele operative şi ca „duşmani ai poporului“ ori vectori ai „propagandei antiromâneşti“, dar şi ca informatori. Adevărat, mulţi informatori aveau dosar de urmărire deschis de Securitate. Însă, dacă din această poziţie deveneau o ţintă a poliţiei politice, fiind avertizaţi ori anchetaţi, reiese că, de fapt, ei au deranjat regimul mai mult decât l-au servit. Este o nuanţă pe care CNSAS ar trebui să o distingă, cred eu, dar încă nu reuşeşte.

Lipsă de specialişti în domeniu

În ce priveşte urmărirea preoţilor şi a pastorilor (ne referim la perioada de după sfârşitul anilor ’60, pentru că până atunci prea mulţi slujitori ai Bisericii au fost practic exterminaţi în închisorile comuniste), mai trebuie precizat un aspect: Securitatea ducea lipsă de specialişti în domeniu. De regulă, ofiţerii care racolau feţe bisericeşti habar nu aveau care este diferenţa dintre un cult şi altul. În ce priveşte sectele, erau chiar pe dinafară.

Un document al grupului ETERUL (cel care avea drept sarcină contracararea posturilor de radio „duşmănoase“) dovedeşte cu vârf şi îndesat acest fapt. Aşadar, iată ce scria un ofiţer de la ETERUL la 11 noiembrie 1989. „Conducerea postului de radio Europa Liberă a primit dispoziţie ca, împreună cu Octavian Bârlea, şeful bisericii unite şi al comunităţii ortodoxe din München, să întreprindă acţiuni de recrutare de disidenţi din cadrul cultelor din România şi de antrenare a lor în acţiuni împotriva partidului nostru. În acelaşi scop, se vor realiza emisiuni la postul de radio Europa Liberă şi vor fi editate materiale, prin Octavian Bârlea, de instigare a preoţilor din România la acţiuni anticomuniste. Măsurile vor fi întreprinse ca urmare a constatării potrivit căreia cultele religioase din România susţin politica (sic!) conducerii partidului nostru şi nu se angrenează în acţiuni protestatare.” Asta credea Securitatea cu o lună înaintea căderii regimului care a creat-o.

Trec peste faptul că temutul grup ETERUL nu prea ştia ce-i cu monseniorul Bârlea şi nici raporturi reale între el şi reprezentanţii reali ai Bisericii Ortodoxe din Germania Federală. Dar să scrii în rapoartele către superiori că partidul era susţinut trup şi suflet de către cultele religioase dovedeşte ori prostie crasă, ori o necunoaştere flagrantă a realităţii înconjurătoare şi a istoriei recente.

Nu agrea faptul că trăieşte într-o ţară comunistă

Am făcut aceste precizări pentru a arăta pe cât posibil care era starea de fapt.

Cazul IPS Andrei Andreicuţ, tocmai întronizat mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,  este unul binecunoscut. S-a scris că avea un nume de cod şi un angajament la Securitate, dar şi că, în perioada comunistă, părintele Andreicuţ era urmărit şi avertizat drastic de către ofiţerii de securitate care îl aveau drept obiectiv. Motivul: desfăşura o intensă activitate religioasă, menită să contracareze educaţia ateistă oficială. Chiar dacă se manifestă ca un „bun român”, după cum consemna un ofiţer de securitate, nu agrea faptul că trăieşte într-o ţară comunistă, fiind decis, „până la sacrificiu“, să scoată enoriaşii de sub influenţa ideologiei comuniste. Nu-i puţin în vremuri crunte. Pentru ce să-l judecăm mai întâi? Pentru angajament ori pentru că a avut demnitate şi, practic, nu şi-a trădat nici o clipă convingerile, după cum arată chiar Securitatea, întrebam retoric în urmă cu trei ani. Acum sunt în aceeaşi dilemă. Colac peste pupăză, deunăzi Dinescu susţine că e bună decizia judecătorilor de la Alba.

„Le-am mărturisit urâţenia pe care am făcut-o”

Un alt caz, pe care-l cataloghez tot paradoxal, este şi cel al pastorului baptist Iosif Ţon. A fost anchetat în mai multe rânduri pentru „propaganda împotriva orânduirii socialiste“. Precizăm, pentru cei mai tineri, că era o acuzaţie extrem de gravă, care îl putea trimite în spatele gratiilor pentru mulţi ani.

Iată ce arată un document datat 5 aprilie 1977, aflat în arhivele Securităţii: „În cursul zilei de 4 aprilie a.c. s-a trecut la cercetarea în stare de libertate a lui Iosif Ton pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste. La cercetări, a declarat că, împreună cu cinci elemente cunoscute cu manifestări duşmănoase, a conceput, redactat şi multiplicat, în 10 exemplare, două materiale cu conţinut antistatal insultătoare: «Chemarea la adevăr» şi «Cultele neoprotestante şi drepturile omului în România». Materialele au fost trimise Ambasadelor SUA şi Marii Britanii de la Bucureşti, unor persoane şi organizaţii reacţionare din Occident, precum şi la postul Europa Liberă, care le-a transmis într-o emisiune recentă. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi a lui Iosif Ton“.

Pastorul a fost arestat de mai multe ori, iar în anii ’80, a părăsit România, adevărat, şi la presiunile Securităţii. Nu cu multă vreme în urmă, Iosif Ţon, unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi pastori baptişti, a mărturisit faptul că a colaborat cu poliţia politică. „Sarcina mea – spunea pastorul – era să raportez (Securităţii – n.n.) orice lucru suspect aş observa la turiştii cu care lucram. În anii aceia am scris şi câteva note informative despre câţiva credincioşi baptişti din Cluj cu care mai eram în contact. Doi dintre ei au avut de suferit din cauza aceasta. La câţiva ani după căderea comunismului, am stat de vorbă cu fiecare dintre ei, le-am mărturisit urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare. Amândoi m-au iertat şi de atunci am întreprins mai multe acţiuni împreună.”

Omul a luptat. Cu adevărat. Nu i-a fost deloc uşor. Ce atârnă mai greu: faptul că a avut curajul să înfrunte regimul ori că şi-a turnat fraţii întru credinţă?

„Ideile ostile inoculate din exterior”

Un alt episod, mai puţin ştiut, îl găsim tot într-un document al Securităţii din 30 iunie 1982. Este vorba despre concluziile desprinse dintr-un raport legat de un program de măsuri pentru „neutralizarea acţiunilor ostile desfăşurate sub acoperire religioasă“. De fapt, anihilarea manifestărilor anticomuniste ale unor tineri preoţi ortodocşi. Iată ce scria în document: „Mai mulţi preoţi ortodocşi tineri din judeţele Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, influenţaţi de ideile ostile inoculate din exterior, au transmis informaţii, memorii şi alte materiale denigratoare postului de radio Europa Liberă, precum şi unor organizaţii revoluţionare reacţionare, pentru a fi folosite în propaganda antiromânească“. În limbajul Securităţii, propaganda antiromânească însemna de fapt propaganda anticomunistă. Mai adaug: tot ce am prezentat mai sus sunt fapte bazate pe documente mai mult sau mai puţin interpretabile.

●●●

În ce-l priveşte pe Mircea Dinescu, ultima sa declaraţie, legată de IPS Andrei Andreicuţ, este de asemenea paradoxală. O fi căzut şi el în misticism, comunicând cu Sfântul Duh? Pentru că, iată, în urmă cu trei ani a spus: „Judecătorii au căzut în misticism şi au comunicat cu Sfântul Duh care le-a spus să-l ierte pe episcopul Andrei Andreicuţ”. De unde înţelegeam că iertarea la care se referea membrul Colegiului CNSAS arăta tocmai faptul că prelatul era vinovat. Acum însă acelaşi Mircea Dinescu s-a răsucit şi declară – instanţa a avut dreptate în cazul Andreicuţ pentru că, faţă de alţi preoţi, el nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat.

Mai jos, inepuizabilul Mircea Dinescu într-o reprezentaţie în care, ne spune el, ceapa nu îşi avea locul


Leave your response!

You must be logged in to post a comment.