De la disputa dintre Rareş Bogdan şi Cristian Ghinea la nevoia de niscai viagra politică

Pe scurt, la Oradea, Rareş Bogdan, europarlamentar şi vicepreşedinte PNL, a lansat un atac frontal la adresa lui Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

În opinia lui Bogdan, dacă PNL, prin Marcel Boloş, ar fi deţinut ministerul condus acum de Ghinea (USR PLUS), România s-ar fi aflat printre cele 14 state care semnau deja PNRR şi incasau banii în august. Imediat, Cristian Ghinea i-a răspuns lui Rareş Bogdan pe Facebook, afirmând, printre altele: …USR PLUS conduce ministere importante pentru că avem voturi reale în spate. Și o facem bine. Să te tot plângi pe subiect e ca în bancul cu impotentul care spune că măcar atârnă frumos…

Poate că liderii coaliţiei de guvernare au ajuns la concluzia că, dacă ei se ceartă vârtos, nouă ne va creşte brusc nivelul de trai. Adevărat, polemica-i bună în politichie, iar contradicţia naşte progresul, dar, atunci când nu există măsură şi toleranţă, mintenaş se dărâmă edificiul, mai ales că temelia e fragilă.

Mai văd şi că domnii ăştia au rămas tot în stadiul legat de tăria muşchilor, însă, apropo de neputinţă, toată clasa noastră politică suferă de impotenţă cronică. Ar fi nevoie de multă viagra politică. Însă aleşii noştri precis habar n-au de unde s-o procure.

În rest, da, şi intoleranţa de care dau dovadă prea mulţi dintre cei aflaţi în partidele care alcătuiesc actuala coaliţie de guvernare poate fi o dovadă de mare impotenţă.

Lasă un răspuns