Gabriela Firea contra Liviu Dragnea, faza pe ameninţări capitale. Sau viceversa VIDEO

Gabriela Firea, eroina propriei poveşti, peste care ar vrea să presare suspans şi adrenalină. Deocamdată însă, n-avem decât gogonate vorbe goale.

(Acest articol a fost publicat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Liviu Dragnea a ajuns pe culmile ridicolului după ce a afirmat că patru bărbaţi în negru, cazaţi vreo două săptămâni la Athénée Palace, puneau la cale asasinarea sa. Ba chiar că, la un moment dat, spunea Dragnea, unul dintre killeri i-ar fi arătat un semn specific, la gât. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani. Atunci, fostul lider al PSD ţinea musai să demonstreze că, deşi avea la dispoziţie multe modalităţi de-a arăta cât poate fi de stupid, a ales-o pe cea mai sclipitoare. Thriller-ul e cunoscut, nu insist.

Iată că acum, la Kanal D, Gabrila Firea îl pune chiar pe Dragnea în rolul făcătorului de rele. La întrebarea moderatoarei Denise Rifai: V-a ameninţat Liviu Dragnea cu moartea?, Firea a răspuns prompt: M-a ameninţat!

Adică, vânzând fatidice pastile, Firea continuă să joace rolul victimei din propriul univers.

În rest, da, există şi o limită de jos a lipsei de bun-simţ, iar răspunsul oferit de fosta primăriţă moderatoarei de la Kanal D este dovada.

Lasă un răspuns