Alina Mungiu-Pippidi vede exact ceea ce n-a fost şi nici măcar nu putea să fie

Cine n-are o Alina Mungiu-Pippidi, să-şi cumpere, pentru că analizele ei incontinente sunt mai ascuţite decât lupta de clasă, iar în aproape fiecare dintre acestea puteţi avea parte de o confuzie magistrală.

(Acest articol a fost postat iniţial în insolent.ro, site cenzurat de Facebook din motive încă necunoscute)

Încercând să explice doct tărăşenia de la Capitoliu, Mungiu-Pippidi leagă recentele evenimente de la Washington cu cele din 10 august 2018 de la Bucureşti, întru eterna victimizarea a Guvernului Dragnea – Dăncilă, chiar dacă cele două momente n-au nici în clin, nici în mânecă. Pe scurt, bate apa-n piuă demonstrând ceea ce n-a fost şi nici nu putea să fie.

Dacă vreți neapărat să faceți vreo comparație cu România, deși nu vă sfătuiesc, mai degrabă ați văzut un 10 august american: cei care nu au cîștigat alegerile nu se împacă cu puterea care ocupă sediul puterii, protestează pașnic în majoritate pînă cînd niște descreierați sau diversioniști ocupă clădirea împingîndu-se cu forțele de securitate și, văzînd că e ușor să intri, lăsînd la final patru morți din rîndurile lor și mulți gazați, scrie Mungiu-Pippidi în articolul: Decăderea americană pe înțelesul tuturor, publicat în romaniacurata.ro.

10 august american? Nici pe departe. Fix ca nuca-n perete. La 10 august 2018 jandarmii i-au luat cu asalt pe protestatari în Piaţa Victoriei, ceea ce la Capitoliu nu s-a petrecut. Susţinătorii lui Trump au reuşit să intre cu violenţă în clădirea Congresului, provocând distrugeri şi victime, şi să se fotografieze în birurile aleşilor. Cei de la Bucureşti nu şi-au făcut selfie în biroul Vioricăi Dăncilă, din simplul motiv că n-au pătruns în Guvern, iar majoritatea covârşitoare a celor din Piaţa Victoriei nici nu aveau această intenţie. Scopul mitingului din SUA, al cărui petext a fost fraudarea alegerilor, era de-a împiedica legislativul american să consfinţească faptul că Trump a pierdut în faţa lui Biden. La Bucureşti, o mare de oameni a protestat în faţa Guvenului din cu totul alte motive. Şi, în timp ce românii protestau față de asaltul partidelor de guvernământ de atunci asupra justiției, forțele de ordine au intervenit brutal şi disproporţionat, împrăștiind manifestanţi cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în pofida faptului că nu reprezentau niciun pericol pentru integritatea clădirii guvernului şi a persoanelor din interior. Mai mult, oamenii din piaţă, cu mâinile ridicate sau în genunchi erau fost loviţi de jandarmi, iar aceste imagini ale ruşinii, transmise de marile agenţii de presă, au făcut înconjurul lumii, ceea ce nu s-a petrecut la Washington. Mă opresc aici cu diferenţa evidentă dintre 10 august şi 6 ianuarie, deşi lista poate continua.

În rest, dacă Alina Mungiu-Pippidi s-a apucat să scrie lung şi confuz despre decădere, fie şi cea americană, ar fi bine să privească înapoi, chiar cu mânie, ca să-şi vadă toată splendoarea propriului declin.  

Lasă un răspuns