Special »

[30 Mar 2011 | No Comment | ]

În urmă cu trei ani, Curtea de Apel Alba admitea contestaţia IPS Andrei Andreicuţ împotriva deciziei de poliţie politică primită de la CNSAS. Atunci, Andreicuţ a spus: „Îl rugăm pe Dumnezeu să-i ierte pe membrii CNSAS, iar dacă mai au o urmă de conştiinţă, să-şi ceară scuze”. Replica nu a întârziat. După aflarea deciziei Curţii de Apel, Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat: „Iertarea nu e un păcat. (…) Judecătorii au căzut în misticism şi au comunicat cu Sfântul Duh care le-a spus să-l ierte pe episcopul Andrei …

Special »

[30 Mar 2011 | No Comment | ]

La 15 martie, de Ziua Maghiarilor, Erzsebet Bajtai, soţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti, şi-a adus aportul la discursul premierului Viktor Orban către maghiarii din România, iar reacţiile n-au întârziat să apară. Ulterior, ambasadorul maghiar a încercat să dreagă busuiocul, afirmând că soţia sa a completat mesajul premierului maghiar doar cu versurile lui Petőfi Sándor – „Să fie Ardealul din nou ce-a fost!” -  şi că ea nu a spus nimic referitor la autonomia Ardealului. Însă, ce-a rostit doamna ambasador aduce mai mult cu versurile lui Wass Albert, condamnat pentru crime …

Special »

[12 Mar 2011 | No Comment | ]

Dintr-odată, Gregorian Bivolaru s-a sucit. Filmele deocheate ale  MISA nu mai cadrează cu aspectul său „mesianic”. Din ce în ce mai mulţi oameni leagă pornografia de secta sa, iar tărăşenia asta nu-i mai este pe plac liderului Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut. Aşa că a transmis „enoriaşilor” săi, într-un mesaj intitulat bombastic „Programul Planetar de Acţiune Urgentă NU APOCALIPSA”, dispoziţia de-a nega faptul că MISA realizează filme porno. Cam târziu, fiindcă Monica Dascălu, instructoare MISA, cea care conduce secta în lipsa gurului fugit din ţară, şi Crina Calek, purtătoare …

Special »

[3 Mar 2011 | No Comment | ]

Denumirea formaţiunii care trebuia să înlocuiască Partidul Comunist a fost o miză uriaşă. Imediat după ce, în sediul CC al PCR, s-a spus: „Frontul Salvării Naţionale”, scenariile au curs gârlă. De atunci, România este marcată de conspiraţii. Toţi cei care i-au urmat la putere lui Ceauşescu au văzut „uneltiri” într-un moment sau altul. Atunci când era contestat cu vehemenţă, doar Ion Iliescu zărea membri ai mişcării Sumanele Negre în Piaţa Universităţii, care tocmai se pregăteau să aplice lovitura de moarte tinerei democraţii. Emil Constantinescu este cel înfrânt de conspiraţia securiştilor, …

Special »

[27 Feb 2011 | No Comment | ]

Un ataşat militar, bănuit că ar fi spion, moare la Bucureşti în condiţii suspecte. Accident ori crima? ●S-a crezut că a fost vorba despre o replică extrem de dură dată Franţei de către Ceauşescu. ●Recent, un document postat  pe site-ul WikiLeaks arăta agresivitatea Parisului în materie de spionaj. „Franţa este «Imperiul Răului» în ceea ce priveşte furtul tehnologiilor, iar Germania ştie acest lucru”, ar fi declarat, în octombrie 2009, Berry Smutny, directorul general al OHB Technology, o companie producătoare de sateliţi. ●Oare aceasta să fi fost şi părerea şefilor fostei …