Home » Special

Relaţiile sexuale „ilicite” ale magistraţilor români, monitorizate de un serviciu secret – metamorfoza reformei în justiţie anticipată de ambasadorul american în ’90

10 April 2011 No Comment Autor: Emil Berdeli

Americanii au ales să mizeze pe FSN după o analiză discutabilă a unui diplomat venit de la Moscova, rupt total de realităţile româneşti ● Şeful antenei CIA de la Bucureşti, un spion racolat de ruşi● O explicaţie legată de SIPA care culegea informaţii despre viaţa sexuală a magistraţilor.

Haos la Bucureşti. Aşa percepea Washingtonul, în 1990, evenimentele de după căderea lui Ceauşescu. Atunci, Ambasada SUA de la Bucureşti a recomandat susţinerea FSN condus de Ion Iliescu, dar Casa Albă a hotărât să trimită un specialist la faţa locului pentru a evalua corect situaţia. Acesta este motivul pentru care Jack Matlock, ambasadorul SUA la Moscova, sosea atunci la Bucureşti. Conform unei telegrame WikiLeaks, publicată recent de „Adevărul”, ambasadorul venit de la Moscova a tras mai multe concluzii, chiar după prima mineriadă din 29 ianuarie 1990, pe care însă a catalogat-o drept un „accident”. Tot el recomanda Casei Albe susţinerea FSN, nu a opoziţiei – condusă, în opinia lui Matlock, de oameni care reveniseră „din pensie doar ca să anunţe că au supravieţuit”.

Curte imperială de tip bizantin

Iată concluziile ambasadorului din telegrama WikiLeaks, data 2 februarie 1990: ”Impresia mea generală, bazată pe ceea ce am citit şi am văzut la Bucureşti, este următoarea: Partidul Comunist Român, născut spre finalul epocii staliniste, era ţinut unit, la fel ca toate celelalte partide comuniste din Europa de Est, de o puternică ideologie şi relaţii strânse de loialitate reciprocă între membrii nomenclaturii. La fel ca şi la alte partide, componenta ideologică s-a evaporat în anii ’70.

Dar, spre deosebire de celelalte partide, în care legăturile personale ţineau strânsă nomenclatura, în România până şi legăturile personale s-au evaporat, din momentul în care Ceauşescu a stabilit o veritabilă curte imperială de tip bizantin. Nu mai erau legături personale între nomenclaturişti, ci doar o linie directă de loialitate faţă de Ceauşescu. Orice oficial care îl înfrunta pe lider sau cădea în dizgraţie era schimbat, concediat sau închis.

Dată fiind situaţia, moartea lui Ceauşescu a făcut ca întregul sistem să se prăbuşească peste noapte. (…) Cei care au venit acum sunt oameni care fuseseră debarcaţi din poziţii-cheie, care s-au unit cu oficiali mai tineri într-un efort de a închega un guvern capabil să funcţioneze.

Ca să fim precişi, cei mai mulţi dintre noii lideri au fost cândva comunişti, fie din convingere, fie din oportunism. Putem avea acum încredere în ei? Eu cred că putem, pentru că (A) experienţele personale i-au înverşunat împotriva regimului totalitar (chiar ei au folosit acest termen), şi (B) chiar dacă ar fi nesinceri (şi eu sunt sigur că nici unul dintre ei nu e), ei ştiu acum dincotro bate vântul şi ce au de făcut ca să obţină ajutorul extern de care au nevoie.

Câtă vreme FSN pare a fi deocamdată singurul «jucător din oraş» care poate ţine România funcţională, şi cum putem să folosim influenţa noastră pentru a conduce Frontul în direcţia corectă, susţin categoric abordarea şi recomandările ambasadei noastre.“

Tocmai „lingăii” n-au rămas pe dinafară

Nu trebuia să fii vreun mare specialist ca să observi că în România acelor zile frâiele puterii erau deţinute de FSN. În consecinţă, pragmatic vorbind, o putere străină nu putea miza în acel moment decât pe această formaţiune – fostul partid unic, rebotezat.

În ce priveşte concluziile ambasadorului, mi se par total rupte de realităţile României comuniste şi ale anului 1990. „Curtea lui Ceauşescu” nu era nici pe departe de tip bizantin, în cazul în care Jack Matlock cunoştea termenul, ci una primitivă şi prost organizată. Matlock trăgea concluzia că, încă din comunism, s-au rupt legăturile personale între nomenclaturişti. Anapoda. Tocmai aceste legături personale dintre nomenclaturişti au făcut, după ’90, ca ei sau rudele apropiate să domine de departe mediul de afaceri din România, influenţându-l puternic şi pe cel politic. Pe de altă parte, mulţi dintre stâlpii noii puteri au fost susţinuţi tocmai de oameni care au avut funcţii importante în regimul Ceauşescu. Tot Jack Matlock susţinea: „Lingăii lui Ceauşescu nu aveau relaţii unii cu alţii, aşa că au rămas pe dinafară“. Nici pe departe. „Lingăii”, chiar dacă au traversat câteva momente mai dificile imediat după ’90, şi-au revenit foarte repede. N-au rămas pe dinafară, ba chiar au intrat în joc şi au prosperat. Iată doar un exemplu:  Ion Dincă, poreclit „Te-leagă” – vicepremier al lui Ceauşescu în 1989, omul care a ordonat arestări la indicaţia „comandantului suprem”, condamnat pentru reprimarea Revoluţiei din 1989. Ei bine, el a murit în 2007, prosper om de afaceri, chiar dacă oficial nu era decât consilier la firma ginerelui său, Nicolae Badea.

Şeful antenei CIA de la Bucureşti lucra pentru Moscova

Şi, din câte cunoaştem până în prezent, nu este vorba doar despre raportul ambasadorului Jack Matlock, care nu pricepea ce se petrecea de fapt la Bucureşti. În perioada 1990 – 1992, Washingtonul a beneficiat şi de informaţiile furnizate de către faimosul Harold James Nicholson, şeful antenei CIA de la Bucureşti, recrutat de ruşi, nu se ştie cu precizie când, condamnat de justiţia din SUA la 24 de ani de închisoare pentru că a vândut informaţii secrete Kremlinului. Fireşte că este foarte probabil ca şeful antenei CIA să fi pledat la rândul său pentru FSN, urmând ordinele primite de la cei care-l racolaseră. Că doar în ’90, din cu totul alte motive decât Matlock, şi Gorbaciov miza, în România, tot pe Ion Iliescu, fost lider comunist, omul care conducea FSN, nicidecum pe Corneliu Coposu.

„Ministerul de Justiţie a păstrat dosarele din 2001-2005”

Tot în telegrama sa către Washington, Matlock scria: „Ministrul justiţiei, Pop, ne-a vorbit mult despre obiectivele sale. Este în mod evident experimentat în ceea ce priveşte modul occidental de gândire juridică. A vorbit despre planurile de a adopta o nouă Constituţie, care să garanteze drepturi individuale şi o guvernare democratică. Ne-a mai spus despre intenţiile sale de a stabili un sistem judiciar independent. Nu am avut impresia că ne oferă doar nişte fraze bombastice. A părut hotărât şi sincer”.

Nu-i nevoie să vă spun eu ce s-a petrecut în justiţia românească din ’90 până în prezent, chiar dacă Teofil Pop, ministrul Justiţiei în Guvernul FSN, îi părea diplomatului american „sincer şi hotărât”, dar mai ales „experimentat în modul occidental de gândire juridică.”

Însă, am să mă refer la o altă telegramă WikiLeaks, una recentă, legată tot de justiţia din România, care contrazice peste ani optimismul lui Matlock. Este vorba despre dezvăluirile magistratului Cristi Danileţ, care a vorbit despre dosare întocmite de SIPA (Serviciul Intern de Protecţie şi Anticorupţie), un veritabil serviciu de informaţii al Ministerului Justiţiei, în care sunt consemnate detalii despre relaţiile sexuale „ilicite” ale magistraţilor şi avorturile unor judecătoare.

„Fondatorul SoJust Danileţ (care a făcut parte din echipa lui Macovei) a spus consilierilor politici că SIPA era în esenţă serviciul propriu de informaţii al Ministerului de Justiţie, care avea scopul de a spiona vieţile private ale judecătorilor, procurorilor, oficialilor din instanţe şi chiar ale cetăţenilor de rând. El le-a văzut dosarele care conţineau detalii despre relaţii sexuale ilicite ale unor judecători şi procurori, chiar dosare medicale potrivit cărora unele judecătoare au făcut avorturi. (…) Danileţ a divulgat că, deşi dosarele de dinainte de 2001 au fost distruse, Ministerul de Justiţie a păstrat dosarele din 2001-2005, în două încăperi mici accesibile ministrului de justiţie”, se arată în telegrama cu titlul: „O furtună perfectă: corupţia, statul de drept şi reforma justiţiei se află în prim-plan în România”, trimisă în 2009 la Washington de Ambasada SUA din Bucureşti.

„Pac la Războiul!”

După cum se ştie, în perioada la care se referă Danileţ, SIPA a fost condus şi de către un fost ofiţer de securitate de tristă amintire, Marian Ureche, secondat de alţi foşti securişti. Omul a făcut exact ce a ştiut mai bine. Adică, a implementat serviciului pe care-l conducea – ca să folosesc un termen drag tranziţiei noastre cea fără de sfârşit – metodele fostei poliţii politice. Aşa că, operaţiunile noului serviciu au avut drept obiectiv supravegherea relaţiilor sexuale „ilicite” ale magistraţilor. Că niciodată nu se ştie când cineva, persoană importantă, doreşte să… şi „pac la Războiul!”. Oare cât de mult au contat aceste dosare fierbinţi în înfăptuirea „corectă” a actului de justiţie după ’90, anticipat de ambasadorul Matlock? Este o întrebare care ar trebui să dea insomnie atât preşedintelui României, cât şi celor care tot reformează justiţia de 20 de ani încoace.

Fleacuri, manipulări, bârfe – aşa a numit Ion Iliescu, omul care conducea FSN în 1990, implicit România – cablogramele WikiLeaks.

Pe mine mă frământă însă altceva legat de WikiLeaks: americanii chiar nu au specialişti în problemele româneşti ori pe ei, pur şi simplu, nu-i interesează chestiunea? Şi, astfel, mă despart de Teodor Baconschi, ministrul de Externe, cel care susţinea că telegramele obţinute de Wikileaks privind România oferă „o bună dovadă a profesionalismului diplomaţiei americane” dar şi „o radiografie corectă a tensiunilor şi a orientărilor majore” din politica românească.

Leave your response!

You must be logged in to post a comment.