Denumirea formaţiunii care trebuia să înlocuiască Partidul Comunist a fost o miză uriaşă. Imediat după ce, în sediul CC al PCR, s-a spus: „Frontul Salvării Naţionale”, scenariile au curs gârlă. De atunci, România este marcată de conspiraţii. Toţi cei care i-au urmat la putere lui Ceauşescu au văzut „uneltiri” într-un moment sau altul. Atunci când era contestat cu vehemenţă, doar Ion Iliescu zărea membri ai mişcării Sumanele Negre în Piaţa Universităţii, care tocmai se pregăteau să aplice lovitura de moarte tinerei democraţii. Emil Constantinescu este cel înfrânt de conspiraţia securiştilor, după cum declara la sfârşit de mandat, pe care însă n-a dovedit-o niciodată. Tot Iliescu a fost primul care a vorbit, după 1989, şi despre maşinaţiunile unei „anumite părţi a presei” – malefică, evident. Malefică o vede în prezent şi actualul preşedinte. „Să-ţi fie ruşine Dinu Patriciu!”, e doar un exemplu.
Un singur nume: Alexandru Melian
Seara zilei de 22 decembrie1989, sediul Comitetului Central al PCR. Discuţii aprige între revoluţionari şi neocomunişti, pe marginea numelui formaţiunii politice care va prelua puterea. Se pronunţă: „Frontul Salvării Naţionale”, Însă, generalul Nicolae Militaru afirmă că FSN exista cu şase luni înainte. Frontul a fost înfiinţat cu mult înainte de fuga dictatorului, ori s-a născut în zilele evenimentelor fierbinţi? Asta era întrebarea care-i inflama pe revoluţionari. Momentul a declanşat polemici virulente. Imediat, a apărut şi teoria conspiraţiei. Ani în şir, în presa scrisă ori la tv s-au dezbătut tot felul de scenarii, unele chiar fantastice, legate de momentul real al înfiinţării FSN.
Pe ce se baza însă Militaru când, la 22 decembrie 1989, afirma că FSN a fost înfiinţat în urmă cu şase luni? În nici un caz pe încercările firave ale unui grup de ofiţeri din armată care dorea înlăturarea lui Ceauşescu – intitulat Frontul Militar Român, din câte ştim azi, ci pe ale unui luptător solitar, despre a cărui existenţă nici măcar nu se ştia atunci. Este vorba despre profesorul Alexandru Melian.
Încă de la începutul anilor ’80, Melian a denunţat politica lui Ceauşescu prin fapte care puteau să-l coste scump. Adică, prin scrisori critice la adresa regimului trimise unor publicaţii, instituţii, fabrici ori ambasade din Bucureşti. Tot el a aruncat pe stradă, din magazinul Cocor, manifeste. Melian este primul care a semnat luările sale de poziţie contra lui Ceauşescu – „Frontul Salvării Naţionale”. Spre sfârşitul domniei liderului comunist, două scrisori ale lui Melian ajung şi la postul de radio Europa Liberă care, în vara anului 1989, le-a şi difuzat în eter, stârnind mare vâlvă în societatea românească. Atunci, românii au auzit pentru prima dată despre Frontul Salvării Naţionale care le cerea să-l dea jos pe dictator.
Maiorul Tache nu l-a arestat pe Melian
Ce este încă învăluit în mister. În octombrie 1989, maiorul de securitate Viorel Tache – care, iniţial a lucrat în cadrul spionajului, dar a ajuns, în urma unei dispute contradictorii cu un superior, la Securitatea Municipiului Bucureşti – ştia că Melian este autorul manifestelor. Altă ciudăţenie: în noiembrie 1989, notele altor ofiţeri de securitate consemnau relatări despre un Front al Salvării Naţionale şi un comitet al acestuia, format – atenţie! – din disidenţi care, la congresul PCR din acea lună, vor încerca să se opună realegerii lui Ceauşescu. Conform documentelor poliţiei politice, informaţia ar fi fost furnizată de colaboratori. Dintr-o dată, în România a apărut o întreagă mişcare de rezistenţă chiar în interiorul PCR.
Tache, specialist în înscrisuri şi tehnici fotografice, îl identificase pe Melian din cauza faptului că fişa maşinii de scris a profesorului a fost înregistrată la Miliţie – nici vorbă de informaţii provenite de la agenţii Securităţii. Înainte de 1989, era interzis să foloseşti o maşină de scris nedeclarată la Miliţie. Acţiunea era menită să-i descurajeze tocmai pe cei care doreau să difuzeze înscrisuri „duşmănoase” la adresa regimului comunist.
Este straniu faptul că Tache – care la rândul său este protagonistul unor întâmplări stranii în timpul evenimentelor din decembrie 1989 – nu l-a arestat pe profesorul Melian, mai ales că, în vara anului 1989, postul de Radio Europa Liberă difuzase două scrisori critice la adresa regimului Ceauşescu semnate „Frontul Salvării Naţionale”. La prima vedere, s-ar crede că Securitatea încerca să joace la două capete, ori a tergiversat o arestare ca să ajungă la prezumptivii şefi ai lui Melian. Mulţi dintre cei care coordonau aparatul represiv erau convinşi că se aflau în faţa unei conspiraţii împotriva lui Ceauşescu puse la cale de membrii importanţi ai PCR. Însă, cel puţin din documentele care au apărut până azi reiese, mai degrabă, că a fost vorba despre bâlbele unei poliţii politice derutate de evenimentele care se succedau cu repeziciune în 1989. Pentru că ne aflăm într-o zonă nebuloasă, nu este esclus nici faptul că Securitatea a fost „intoxicată” cu informaţia legată de existenţa FSN în rândul PCR.
„Frontul Patriotic Socialist”
Se ştie că în primăvara anului 1989 au avut loc întâlniri de taină între grupul civililor care doreau răsturnarea lui Ceauşescu, reprezentat de Ion Iliescu, şi cel militar, amintit mai sus. Una dinte discuţii era legată de consecinţele „Scrisorii celor 6” – o critică la adresa regimului lui Ceauşescu din partea unor foşti lideri comunişti, care tocmai fusese citită de la microfonul posturilor de radio BBC şi Europa Liberă. Atunci, Ion Iliescu s-a hotărât să trimită în străinătate, prin Virgil Măgureanu, o altă scrisoare, mult mai dură, la adresa politicii lui Ceauşescu. Povestea e cunoscută, nu insist, ca şi polemica dintre cei doi pe această temă. Scrisoarea lui Ion Iliescu n-a ajuns niciodată peste graniţă. Însă, de remarcat este faptul că textul se încheia: „Jos dictatura! Jos Ceauşescu! Trăiască România Liberă!”, fiind semnat: „Comitetul Naţional de Iniţiativă al Frontului Patriotic Socialist, martie 1989”. Aşadar, nu era semnată Frontul Salvării Naţionale ori Frontul Militar Român.
În prezent se ştie că nici unul dintre grupurile care au complotat împotriva lui Ceauşescu n-a reuşit măcar să pornească o acţiune coerentă împotriva liderului comunist. Iar unele dintre planurile complotiştilor erau de-a dreptul ridicole. De pildă, unii dintre militari doreau să obţină din străinătate arme cu proiectile tranchilizante cu care să-l anestezieze pe Ceauşescu de la distanţă pentru ca, ulterior, să-l poată transporta într-o locuinţă secretă. Şi este doar un exemplu de infantilism.
Într-un fel, toată povestea se încheie 20 de ani mai târziu, în cel mai pur stil românesc. La 6.01.2010, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îl înştiinţează pe prof. univ. dr. Alexandru Melian că în dosarele fostei Securităţi, aflate acum în custodia CNSAS, nu există informaţii care îl privesc (vezi facsimil). Nici de la Tache nu mai putem afla nimic pentru că a murit de curând.
Melian a refuzat funcţiile oferite
FSN a fost inspirat celor care au preluat frâiele puterii la 22 decembrie 1989 de emisiunile postului de radio Europa Liberă. Înainte de 1989, n-a existat nici o grupare cu această denumire care să comploteze împotriva lui Ceauşescu. Înainte de 1989, sub numele de FSN se ascundea doar un singur temerar. Înlocuirea PCR cu FSN a fost prima decizie politică importantă a lui Ion Iliescu şi grupului aflate la 22 decembrie 1989 în jurul său.
De altfel, în 1997, într-un interviu pe care profesorul Alexandru Melian l-a acordat EVZ, recunoaşte că, după căderea lui Ceauşescu, i s-au oferit funcţii, „unele chiar foarte importante” – pe care le-a refuzat însă. Nu pentru că urma să plece, ca lector de română, la Universitatea Stendhal din Grenoble”, unde a stat cinci ani, ci pentru că – afirma el – „am intuit că între felul meu de a înţelege angajarea politică (dăruirea întru realizarea unui ideal) şi conceperea de către cei mai mulţi politicieni a actului politic (mijloc de accedere la privilegii şi putere) există o diferenţă foarte mare.”
●●●
Ironia sorţii, FSN, numele conspirativ al curajosului profesor Alexandru Melian, n-a fost moştenit de PSD, partidul lui Ion Iliescu, ci de PD-L. După cum se ştie, FSN s-a transformat foarte repede în CFSN, organism provizoriu al puterii de stat. Apoi, gruparea politică s-a împărţit în două, prin desprinderea grupării Iliescu de cea a lui Petre Roman. Ulterior, partidul a devenit PD-FSN. Iar Partidul Democrat, acum PD-L, se consideră succesorul de drept al Frontului Salvării Naţionale.