Spionaj sub aripa morţii la Bucureşti

Un ataşat militar, bănuit că ar fi spion, moare la Bucureşti în condiţii suspecte. Accident ori crima? ●S-a crezut că a fost vorba despre o replică extrem de dură dată Franţei de către Ceauşescu. ●Recent, un document postat  pe site-ul WikiLeaks arăta agresivitatea Parisului în materie de spionaj. „Franţa este «Imperiul Răului» în ceea ce priveşte furtul tehnologiilor, iar Germania ştie acest lucru”, ar fi declarat, în octombrie 2009, Berry Smutny, directorul general al OHB Technology, o companie producătoare de sateliţi. ●Oare aceasta să fi fost şi părerea şefilor fostei Securităţi, atunci când ar fi  fi tranşat pe teritoriul României, cu maximă duritate, o afacere de spionaj?

Striviţi de un camion militar

La patru ani după ce s-a instalat la putere, Nicolae Ceauşescu a trimis un mesaj dur serviciului secret francez, implicit Franţei. Cel puţin această a fost concluzia lui Jean Rochet, până în 1990, fost şef al Direcţiei de Supraveghere a Teritoriului (DST) – serviciu secret francez care are drept principală sarcină contracararea acţiunilor de spionaj.

În 1969, după anihilarea în Franţa a „Reţelei Caraman”, la Bucureşti se petrecea un lucru uluitor – ţinând cont de relaţiile deja ascendente dintre România şi Franţa. Colonelul Cheyron d’Abzac din Armata franceză a fost spulberat pur şi simplu de un camion militar.

În volumul „Cinci ani în fruntea DST- Misiune imposibilă”, Editura Fundaţiei Culturale Române (2008), Jean Rochet susţine că între d’Abzac, care mai avusese misiuni oficiale în România, şi „Afacerea Caraman“ nu a existat nici o legătură. Însă, în opinia fostului şef al DST, serviciile secrete româneşti de la acea vreme l-ar fi confundat pe colonel cu un agent secret. Aşa că lichidarea acestuia ar fi fost o replică dură dată Parisului, care tocmai anihilase o importanţă reţea de spionaj a Bucureştiului.

Abia sosit în capitala României de câteva ore, colonelul francez este victima unui accident de circulaţie. Atât Cheyron d’Abzac, cât şi şoferul, mor pe loc după ce un camion militar intră cu mare viteză în limuzina ambasadei cu care se deplasau cei doi, pe „o arteră largă” şi… necirculată – scria fostul şef al serviciului secret francez în volumul „Cinci ani în fruntea DST”.

„Răzbunarea Securităţii”

Tot conform lui Rochet, imediat după „accident”, agenţia de presă română s-a grăbit să anunţe ştirea, prezentându-l pe Cheyron d’Abzac drept un şef de birou (de informaţii) pentru ţările din estul Europei. „Am avut sentimentul – mărturisea Jean Rochet în cartea mai sus amintită – că acest deces suspect reprezintă răzbunarea Securităţii; comunicatul era dovada”. Aşadar, după „căderea” diplomaţilor spioni din Franţa – cum îi numeşte Rochet -, adică a lui Mihai  Caraman, şeful reţelei, Pavel Cismaru, Victor Dorobanţu, Mihai Georgescu, Mihai Ilie, Mihai Ionescu, Constantin Mirea, Marian Negrea, Ion Păduraru, Mihai Simula, Mihai Ţincu, Ion Tomescu, Eugen Vişan, Centrala de la Bucureşti răspunde, asasinând un alt spion.

Suntem în faţa unei dezvăluiri a fostului şef al DST, un om foarte bine informat. Dar  nu-i sigur nici acum că Rochet deţine cheia acestei afaceri nebuloase de spionaj, chiar dacă a condus, până în 1990, unul dintre cel mai redutabile servicii de informaţii.

O alianţă franco-germană acceptată şi de Moscova

Membrii „Reţelei Caraman” au spionat NATO sub comanda ofiţerului de securitate Mihai Caraman (în prezent, general în rezervă), însă au fost scoşi din joc de către francezi atunci când nu-şi mai avea rostul – după cum am mai scris. Este aproape sigur că serviciul de contraspionaj francez cunoştea toată activitatea lui Caraman, dar i-au permis să spioneze, pentru că acţiunile sale împotriva NATO convenea politicii generalului De Gaulle din acea perioadă. Se ştie că liderul francez a fost un adversar înverşunat al Alianţei şi, totodată, unul dintre cei care au privit cu mare interes spre Uniunea Sovietică. În acea perioadă, generalul De Gaulle visa la o Europă condusă de o alianţă franco-germană acceptată şi de Moscova, iar niscai lovituri sub centură date NATO, dar mai ales SUA, erau binevenite –  oficial, veneau de la un „duşman“ din lagărul socialist.

Aşa că este greu de crezut că scurgerea de documente secrete spre blocul sovietic, via Caraman, nu s-a produs cu încuviinţarea tacită a contraspionajului francez, care ani buni s-a făcut că nu vede activitatea reţelei româneşti.

Două ipoteze

Dacă Cheyron d’Abzac a fost lichidat de Securitate, cu acordul lui Ceauşescu, înseamnă că liderul de la Bucureşti chiar era convins că membrii Reţelei Caraman au reuşit să spioneze NATO datorită unui plan foarte bine ticluit. Nu i s-a spus că toată tărăşenia a avut, până la un moment dat, acordul Parisului. Să fi crezut Ceauşescu atunci că Franţa este un Imperiu al Răului care-i spulberă agenţii, reacţionând dur, însă cum nu se poate mai prost?

Implicarea românilor în „accidentul” soldat cu moarte colonelului francez este doar o ipoteză. O alta – sovieticii ar fi orchestrat acest „accident”. Colonelului d’Abzac a fost ucis de către agenţii KGB care răzbunau astfel anihilarea reţelei de spionaj româneşti de pe urma căreia Moscova beneficia din plin. Cea de-a doua ipoteză este însă puţin credibilă. Sovieticii ştiau foarte bine care pot fi consecinţele unei operaţiuni de pedeapsă. Ei nu aveau motive să înfurie serviciul secret francez, mai ales că mulţi dintre agenţii lor nu întâmpinau probleme din parte contraspionjulu francez.

După cum am arătat mai sus, este foarte probabl ca Parisul să fi permis unei reţele de spionaj, care practic lucra pentru Moscova, să culeagă informaţii despre NATO – fapt fără precedent. Mai mult, moarea unui ataşat militar, fie el şi spion, n-avea miză. Era absurd să-l lichideze pe unul care, în acel moment, de fapt, nu făcea parte dintr-o tabăra adversă.

Pe muchie de cuţit

În documentul publicat recent de WikiLeaks se poate citi: „Spionajul francez este atât de extins, încât pagubele (pe care le provoacă) economiei germane, în totalitatea lor, sunt mai importante decât pagubele provocate de China sau Rusia”, conform unei telegrame nedatată a Ambasadei Statelor Unite din Berlin.

Nu ştim de ce a murit Cheyron d’Abzac. Şi probabil că nu se va afla niciodată. Spionajul real nu-i precum cel din filme. E un joc ciudat, absurd uneori, în care şi hazardul are un rol însemnat.

Cert e însă că de mulţi ani Franţa joacă pe muchie de cuţit cu aliaţii ei importanţi. De pildă, pe vremea lui De Gaulle juca la două capete, permiţând tacit unei reţele coordonate de la Moscova să spioneze NATO. Însă, atunci, până la urmă, şi americanilor le-a convenit versiunea francezilor legată de anihilarea Reţelei Caraman, chiar dacă ştiau ce se ascunde în spatele poveştii. Important era că oiţa rătăcită se întorcea la turmă, mai ales că Charles De Gaulle tocmai se retrăgea din politică.

Acum însă se vorbeşte de pagube foarte mari provocate Germaniei de către agenţii Parisului, în comparaţie cu cele provocate de spionajului rus ori cel chinez. Aşa că rămâne de văzut dacă Germania va înghiţi cartoful fierbinte cu zâmbetul pe buze, precum americanii la începutul anilor ’70 – atunci când au realizat ce consecinţe a avut „Afacerea Caraman”.

Foto sus: Generalul Charles de Gaulle, la Bucureşti. Unul dintre cei care îl întâmpina era chiar Mihai Caraman, omul care spiona NATO

Leave a Reply